Şi nu l-aş da nici mort. Dar trei copii de foame-mi mor! Uscat e cerul gurii lor; Şi de amar îndelungat, Nevestei mele i-a secat Al laptelui izvor!. Ai mei pierduţi sunt, paşă, toţi: O, mântuie-i, de vrei, că poţi! Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac! Dă-mi bani! Dacă-l găseşti pe plac, Dă-mi numai cât socoţi!. El poartă calul, dând ocol, De pe drum. Sunt copii. Cu multe sănii, De pe coastă vin ţipând Şi se-mping şi sar râzând; Prin zăpadă fac mătănii; Vrând-nevrând. Gură fac ca roata morii; Şi de-a valma se pornesc, Cum prin gard se gâlcevesc Vrăbii gureşe, când norii Ploi vestesc. Cei mai mari acum, din sfadă, Stau pe-ncăierate puşi; Cei mai mici, de foame-aduşi, Are mama!. Ma gândeam eu ca-s frumoasa! Dar cum nu! Si mama-mi coasa Sort cu flori, minune mare - Nu-s eu fata ca oricare: Mama poate fi faloasa Ca ma are. Stii ce-a zis si ieri la vie? A zis: - "Ce-mi tot spun ei mie! Am si eu numai o fata, Si n-o dau sa fie data; Cui o dau voiesc sa-mi fie Om odata". Mai stiu eu! Si-asa se poate! Multe stiu, dar nu stiu toate. De bună seamă cel mai drag A fost ales. El, cel mai drag! El a venit Dintr-un afund de Răsărit, Un prinţ frumos şi tinerel, Şi fata s-a-ndrăgit de el. Că doară tocmai Viorel I-a fost menit. Şi s-a pornit apoi cuvânt! Şi patru margini de pământ Ce strimte-au fost în largul lor, Când a pornit s-alerge-n zbor Acest cuvânt mai călător Vay Nhanh Fast Money.

mama de george cosbuc versuri